Clinica de epilare definitivă cu laser AMAZING SKIN Galați. Stăm de vorbă cu Elena

Clinica de epilare definitivă cu laser AMAZING SKIN Galați. Stăm de vorbă cu Elena

AMAZING SKIN a deschis clinica din Galați încă din 2017, iar Elena face parte din echipa de terapeuți din Ianuarie 2022. Eena are cunoștințe extinse despre toate tipurile de laser care sunt disponibile în prezent pentru îndepărtarea părului, inclusiv IPL, Diode, Alexandrite și Nd:YAG.

Care este calificarea voastră în utilizarea laserului?

Am studii medicale la bază, fiind asistent medical generalist. M-am alăturat echipei AMAZING SKIN pe zona de epilare definitivă cu laser în urmă cu 1 an. Sunt calificată în utilizarea tuturor tipurilor de laser, inclusiv pe laserul cu diode, pe care lucrez în clinica AMAZING SKIN din Galați.

Care sunt cele mai solicitate proceduri în centrul AMAZING SKIN Galați?

În general avem mai multe cliente decât clienți, iar procedura cea mai solicitată este epilarea definitivă cu laserul pe zonele: picioare, inghinal și axile.  Avem și bărbați clienți, așa cum am spus, dar sunt mai puțini, aceștia au solicitat în general epilarea definitivă cu laserul în partea superioară a corpului: spate, piept, abdomen și axile, dar și brațe și picioare.  

Care a fost cel mai dificil moment sau cel mai dificil caz pe care l-ai gestionat în centrul AMAZING SKIN Galați?

De-a lungul timpului, am sesizat că majoritatea clienților are obiceiul de a nu respecta indicațiile specificate în timpul consultației inițiale. Chiar dacă le explic modalitatea de creștere a părului în organismul uman, faptul că ședințele de epilare sunt lunare, tocmai ca să avem cum să epilăm toate firele de păr și pe cele aflate în alte stadii de creștere, clienții noștri sunt surprinși când apar primele pusee de creștere. Pe lângă acest lucru, întâmpin probleme legate de puseul de creștere si ședințele de intretinere post laser, drept urmare, pe la a 3 a ședință, clienții încep să întrebe “de ce corpul regenerează o nouă cantitate de păr” sau “de ce după terminarea celor 6-10 ședințe , trebuie sa mai fac întreținere?”

Le explicăm din nou cu răbdare și încercăm să insistăm mai mult pe partea teoretică.

Elena, care sunt stadiile de creștere a firelor de păr? Ce le explici mai exact clientelor?

Firele de păr cresc prin intermediul unui proces numit ciclul de creștere a părului, care este împărțit în trei etape distincte: anagen, catagen și telogen. Acestea sunt denumite în mod obișnuit stadiile de creștere a părului.

Faza Anagen (faza de creștere): Aceasta este prima etapă a ciclului de creștere a părului și durează între 2 și 7 ani, în funcție de zona corpului și de genele individuale. În timpul acestei faze, celulele de la baza foliculului de păr se divid rapid, iar firul de păr crește în lungime.

Faza Catagen (faza de tranziție): Această etapă durează în general între 2 și 3 săptămâni și reprezintă perioada de tranziție între faza de creștere și cea de repaus. În timpul acestei faze, foliculul se micșorează și se separă de baza foliculului, iar creșterea firului de păr încetinește.

Faza Telogen (faza de repaus): Aceasta este ultima etapă a ciclului de creștere a părului și poate dura între 3 și 6 luni. În timpul acestei faze, foliculul de păr este în repaus, iar firul de păr se află în fază de cădere. După căderea firelor de păr vechi, foliculul de păr începe un nou ciclu de creștere cu faza anagen.
Este important de menționat că aceste stadii pot varia în funcție de zonele corpului și de factori genetici și de mediu. Sunt diferite de la client la client.

Procedura de epilare definitivă cu laser funcționează cel mai bine pe foliculii de păr aflați în faza anagen a ciclului de creștere a părului. În timpul fazei anagen, foliculul de păr este conectat la vasele de sânge și la rădăcina părului, ceea ce face ca acesta să fie cel mai receptiv la tratamentul cu laser. În această fază, firul de păr este încă atașat de foliculul de păr și poate fi distrus în mod eficient de către laser.

Este important de menționat că nu toate firele de păr se află în aceeași fază de creștere în același timp, iar fazele de creștere diferă în funcție de zona corpului și de factori individuali. Din acest motiv, este nevoie de mai multe sesiuni de tratament cu laser pentru a asigura distrugerea tuturor firelor de păr. De obicei, sunt necesare între 6 și 8 sesiuni pentru a obține rezultate durabile, cu o pauză de 4-8 săptămâni între sesiuni.

Deci epilarea definitivă cu laser este permanentă sau nu?

Epilarea definitivă cu laser este o procedură eficientă în reducerea creșterii firelor de păr, însă nu este întotdeauna permanentă. Deși laserul distruge foliculul de păr și împiedică regenerarea sa, există o mică posibilitate ca foliculii de păr să se refacă sau să se dezvolte din foliculii adiacenți, în special la femei în perioada de schimbare hormonală, cum ar fi sarcina sau menopauza. În plus, oamenii pot dezvolta foliculi noi de păr pe măsură ce îmbătrânesc și, prin urmare, pot fi necesare tratamente suplimentare.

Cu toate acestea, în general, epilarea definitivă cu laser poate oferi o reducere semnificativă a creșterii firelor de păr și poate fi considerată aproape permanentă, în sensul că numărul firelor de păr rămase este foarte mic și subțire. În timp, acestea pot deveni mai puțin vizibile și mai ușor de gestionat, fără a fi necesară o epilare regulată.

Ai clienți care se întorc la salon? De ce? Pentru alte zone sau ppentru aceiași zonă?

Foarte multe cliente se întorc la salon pentru întreținere la 3,6 luni chiar și anual pe aceeași zonă efectuată în trecut ori aceleași cliente pentru a începe procedura pe alta zonă corporală ,fiind mulțumite de rezultate.
Toți clienții noștri care au efectuat procedura de epilare cu laser au fost mulțumiți de rezultate. Avem doar recenzii de 5 stele. Chiar dacă există acel punct critic în care apar puseele de creștere, cum spuneam mai sus, cu răbdare le mai explicăm încă o dată și reușim în final să-i facem să înțeleagă.

Ce aparatură aveți în clinica AMAZING SKIN Galați?

Echipamentul utilizat este laser diodă cu 3 lungimi de undă, o tehnologie avansată în materie de epilare progresiv definitivă ce permite detectarea mai multor tipologii de fire de păr, mai exact laserul face diferența de culoare și textură. Fiecare lungime de undă corespunde unei anumite culori/texturi astfel putem epila definitiv progresiv atât firele blode/roșcate câși cele șatene, negre cu condiția să avem suficientă cantitate de melanină în rădăcina firului de păr;

Laserul cu diodă este un tip de aparat utilizat în procedurile de epilare definitivă cu laser, care utilizează lumina laser emisă de un cristal de diodă pentru a distruge foliculii de păr. Acesta este unul dintre cele mai populare tipuri de lasere folosite în procedurile de epilare definitivă, datorită eficacității și siguranței sale.

Laserul cu diodă emite o lumină monocromatică (o singură lungime de undă) cu o energie mare, care este absorbită selectiv de melanina din firele de păr. Aceasta transformă energia luminii în căldură, care distruge foliculii de păr și împiedică regenerarea lor. Aparatul cu laser cu diodă poate fi ajustat pentru a emite un spectru specific de lumină, în funcție de tipul de piele și culoarea firelor de păr, pentru a obține cele mai bune rezultate în reducerea creșterii firelor de păr.

Cum este laserul cu diodă comparativ cu celelalte tipuri de laser?

Comparativ cu alte tipuri de lasere, cum ar fi laserul Alexandrite sau laserul Nd:YAG, laserul cu diodă este mai eficient în reducerea creșterii firelor de păr pentru persoanele cu piele mai închisă și fire de păr mai întunecate. De asemenea, este considerat mai confortabil și mai puțin dureros în timpul procedurii, iar efectele secundare sunt mai puțin comune și mai ușoare.

În general, laserul cu diodă este o opțiune sigură și eficientă pentru epilarea definitivă și este utilizat frecvent în saloanele de înfrumusețare și clinicile medicale.

Mai aveți și alte aparate în clinica AMAZING SKIN Galați?

Aparatul de remodelare corporală Kokun Shape III efectuează un tratament non-invaziv de conturare a corpului pentru reducerea circumferenței și a celulitei, precum și o modalitate naturală de lifting și mărire a sânilor și șoldurilor. Combină lumina infraroșie, energia de radiofrecvență bipolară, vid, ultrasunete focalizate și role mecanice, care provoacă încălzirea profundă a celulelor adipoase, a țesutului conjunctiv din jur și a fibrelor de colagen dermic de la bază. Acest tip de încălzire eficientă, vacuum și role mecanice stimulează creșterea colagenului și elastinei noi, ceea ce are ca rezultat reducerea localizată a laxității pielii, volumului corpului și o îmbunătățire generală a structurii și texturii pielii.

Deci ce se poate trata cu aparatul Kokun U-Shape III?

Femeile solicită tratamente corporale pe anumite zone pantru a trata celulita și pentru a ob’ine o reducere circumferențială. Alte proceduri ar fi:
•Zona feței și ochilor anti-îmbătrânire
•Lifting și mărire a feselor
•Ridicarea și mărirea sânilor
•Tonifierea pielii și îmbunătățirea texturii pe coapse, abdomen, fese, brațe;
•Ameliorarea vergeturilor

Care au fost principalele realizari din salonul AMAZING SKIN Galați?

Cea mai mare realizare este încrederea pe care clienții au căpătato vis-a-vis de serviciile pe care le oferă saloanele noastre. Fiind multumiți de serviciile noastre și de rezultatele obținute în clinica noastră, ne recomandă tuturor personalele apropiate  și nu numai. Astfel am reușit să construim o comunitate, care se mărește pe zi ce trece și de care sunt foarte mulțumită.

De ce ar trebui să aleagă potențialii clienți salonul Amazing Skin din Galați si nu ațte saloane din zonă? Cu ce vă diferențiați de concurență?

Orice client care își dorește să înceapă o procedură de epilare definitivă cu laserul, se interesează înainte de salonul respectiv. Ne mândrim că avem doar recenzii de 5 stele atât în Google cât și pe rețelele de socializare și vrem să păstrăm aceste standarde cât mai sus.
Clienții ne apreciază în primul rând pentru rezultatele dobândite pe întreg parcursul procedurii. Rezultatele sunt vizibile încă de la prima ședința ceea ce oferă încredere tuturor clienților .
Flexibilitatea programului este un alt punct forte. Toate clientele noastre au posibilitatea de a se programa în funcție de activitățile lor, în ziua și ora dorită. Venim și în zilele de week-end dacă avem programări și dacă e mai simplu pentru clienții noștri.  Sinceritatea și transparența pe care le-o arătăm clienților încă de la prima interacțiune este un alt factor apreciat de clienții noștri. Explicăîn detaliu fiecare pas pe care urmează sal facem astfel încât să înlăturăm orice urmă de teamă sau stres, neîncredere sau semn de întrebare. 
Un alt factor important sunt ofertele personalizate, pachete promoționale și abonamente accesibile oricărei persoane.

Ce vrei tu Elena să le transmiți potențialilor clienți ai clinicii AMAZINIG SKIN Galați?

Că îi aștept la clinică cu zâmbetul pe buze. Să aibă încredere deoarece tratamentul de epilare cu laser este cu adevărat eficient, iar rezultatele durează ani buni, chiar toată viața dacă este dus până la capăt și sunt respectate cu strictețe recomandările făcute de noi. Încurajăm toți clienții sceptici în ceea ce privește această  procedură să vină la o consultație gratuită unde li se vor oferi absolut toate informațiile necesare.

Scroll to Top